Detalii carte

Brian Tracy este unul dintre cei mai renumiti autori de coaching si dezvoltare personala din SUA. Detine functiile de chairman si CEO la Brian Tracy International, o companie specializata in instruirea si dezvoltarea persoanelor si organizatiilor. Nascut in Canada, intr-o familie saraca, a renuntat la studiile liceale si a inceput sa munceasca de timpuriu. La 20 de ani a parasit Canada si a inceput sa calatoreasca prin lume. Astfel a ajuns sa lucreze in Anglia, Franta, Spania, Gibraltar, Turcia, Iran, India, Thailanda.

Si-a inceput ascensiunea in lumea afacerilor ca agent comercial. Inainte sa isi fondeze propria companie, a fost director al unei intreprinderi cu un capital de 265 de milioane de dolari. Dupa varsta de 30 de ani, s-a inscris la Universitatea din Alberta, unde a obtinut o diploma in comert; ulterior si-a luat masteratul in administratie si management la Universitatea Columbia Pacific. De-a lungul activitatii profesionale a lucrat in 22 de firme, in marketing si vanzari, investitii, proprietati imobiliare, consultanta in management si alte cateva domenii conexe. Din 1981, a inceput sa-si expuna principiile de management personal si organizational in conferinte si seminare tinute in intreaga lume, iar serviciile sale de consultanta si pregatire in afaceri sunt apreciate de peste 1000 de companii. In cei peste 30 de ani de cariera a studiat, a desfasurat cercetari, a scris si a tinut conferinte in domenii precum economia, istoria, afacerile, psihologia si filosofia. A calatorit si a lucrat in 107 tari de pe toate continentele si vorbeste patru limbi. Este casatorit si are patru copii.
A publicat 70 de carti devenite bestselleruri si traduse in zeci de limbi. A elaborat mai mult de 300 de conferinte video si audio. In fiecare an, vorbeste in fata a peste 250 000 de persoane pe teme de leadership, vanzari, stima de sine, creativitate, strategie si psihologia succesului.